ÎN WEEK-ENDUL TRECUT, MAI MULTE LOCALITĂŢI, CONDUSE DE PRIMARII ALEŞI PE LISTELE PARTIDULUI NOSTRU, AU MARCAT HRAMUL
La 21 noiembrie, a fost sărbătorit cu mare fast hramul în oraşele Glodeni şi Şoldăneşti, și satele Racovăţ (raionul Soroca), Popovca şi Ciolacu Vechi (raionul Făleşti), unde au fost organizate concerte de sărbătoare, iar Fundația ”Renato Usatîi” a oferit mai multe cadouri.
La Glodeni şi Şoldăneşti, cu susţinerea Fundaţiei „Renato Usatîi”, a avut loc un concert grandios cu participarea interpreților autohtoni şi artști din Rusia: Zdob şi Zdub, Catharsis, Lume, Brio Sonores, Natalia Gordienko, Alexandr Marţinkevici împreună cu trupa Kabriolet.
Renato Usatîi i-a felicitat personal pe locuitorii din Glodeni şi Şoldăneşti, în cadrul unei adresări video transmisă LIVE pe ecrane mari, instalate în pieţele din centrele localităţilor, îmbrăcate în straie de sărbătoare.
„Sunt nespus de bucuros ca în această zi frumoasă de toamnă, am prilejul să vă felicit cu ocazia Hramului oraşului. Îmi pare foarte rău că, anumite circumstanţe nu-mi permit să vă felicit personal. Sper foarte mult, că împreună vom reuşi să schimbăm ceea ce nu s-a reuşit să se schimbe în 20 de ani şi că toţi părinţii vor reveni acasă, în Moldova, la copiii lor, pentru că sute de mii de cetăţeni au părăsit ţara, plecând la muncă peste hotare. Vă doresc să aveţi, în primul rând, sănătate şi căldură în casă. La mulţi ani!”, a spus Renato Usatîi, adresându-se locuitorilor din Glodeni.
La rândul lor, locuitorii orașului i-au urat lui Renato Usatîi sănătate şi revenire cât mai grabnică acasă. La Şoldăneşti, Renato Usatîi i-a felicitat cordial pe orăşenii veniţi la sărbătoare, subliniind prezenţa masivă a copiilor.
„Sunt bucuros să văd acum printre voi o mulţime de copii. Asta înseamnă că oraşul are viitor”, a declarat liderul PN. Tradiţional deja, de Hramul localităţii, liderul Partidului Nostru le-a oferit în dar locuitorilor din Glodeni, Şoldăneşti, dar şi celor din satul Racovăţ, câte un teren de joacă pentru copii. Mai mult, Renato Usatîi s-a adresat primarului oraşului, Ion Cuculescu, cu o solicitare.
„Intrăm în perioada de iarnă. Vă rog să-i identificaţi pe toţi veteranii de război din oraşul şi raionul Şoldăneşti şi să le transmiteţi din partea mea câte trei mii de lei. De veterani trebuie să avem grijă în fiecare zi, nu doar de 9 mai!”, a spus Usatîi.
Manifestările cu ocazia Hramului oraşelor şi satelor din Moldova au culminat cu un spectacol de amploare cu focuri de artificii.